2. CADRU TERMINOLOGIC
Corupția reprezintă o abatere de la moralitate, de la corectitudine, de la datorie și, în primul rând, reprezintă o încălcare a legii penale[1].
Corupția poate fi definită ca fiind folosirea funcțiilor, atribuțiilor ori însărcinărilor primite, pentru obținerea pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.
Infracțiunea de corupție[2] este definită ca reprezentând activitățile ilicite desfășurate în scopul obținerii de avantaje materiale sau morale, a unor poziții sociale sau politice înalte. Corupția cuprinde încălcarea normelor referitoare la îndatoririle funcționarului public, precum și neîndeplinirea obligațiilor legale de către agenții economici, având un grad sporit de periculozitate socială, cu profunde consecințe negative asupra întregului sistem social. Există mai multe tipuri de corupție, și anume: corupție profesională, economică sau criminalitate economico-financiară sau de afaceri […].
Faptele de corupție presupun, de regulă, obținerea de foloase patrimoniale de către cel care se lasă corupt, dar și de cel care corupe, sau chiar de către altcineva, de o terță persoană, dar nu totdeauna trebuie să fie în discuție foloase patrimoniale, cuantificabile sau imediat cuantificabile, pentru că pot fi în joc și foloase de altă natură: politică, administrativă, de putere etc., mai importante uneori decât cele patrimoniale.
Corupția activă reprezintă promisiunea, oferirea sau darea cu intenție, de către persoane, direct sau indirect, a unui folos necuvenit, unui funcționar public, pentru sine sau pentru altul, în vederea îndeplinirii ori abținerii de la îndeplinirea unui act în exercițiul funcțiilor sale.
Corupția pasivă reprezintă solicitarea ori primirea cu intenție, de către un funcționar public, direct sau indirect, a unui folos necuvenit, pentru sine sau pentru altul sau acceptarea unei oferte sau promisiuni a unui astfel de folos, în vederea îndeplinirii ori abținerii de la îndeplinirea unui act în exercițiul funcțiilor sale.